A lovit?
Un chelner din Constanţa a declarat Poliţiei că "Mutu m-a bătut cu o rangă de fier"
Cotidianul Replica din Constanţa a publicat ieri o ştire conform căreia "Adrian Mutu ar fi lovit în cursul săptămînii trecute un angajat al unui restaurant din oraş".
Zvonul unui incident violent circulă de mai multe zile prin Constanţa, dar nimeni nu l-a putut confirma
După publicare, purtătorul de cuvînt al Poliţiei din oraş, Farmisia Fetcu, a declarat ieri că "în urma unor sesizări făcute de presă s-a demarat o anchetă. Am chemat presupusa victimă, în vîrstă de 30 de ani, la Poliţie. Această persoană a dat o declaraţie al cărui conţinut nu vi-l putem confirma sau infirma pentru că a refuzat repetat să depună plîngere penală". În declaraţie, constănţeanul a spus că a avut o altercaţie verbală cu Mutu şi că a fost agresat de el în hotelul «tricolorilor».
Presupusa persoană agresată se numeşte Gigi Grosu şi a fost chelner al restaurantului New Safari, unde "tricolorii" au mîncat marţi, 29 august, în perioada pregătirii meciului cu Bulgaria.
Aici apare o contradicţie. Pentru că Poliţia susţine că incidentul s-a petrecut joi, 31 august, dar masa a avut loc marţi
„M-a înjurat şi l-am făcut drogat”
Varianta victimei este următoarea, ea fiind reconstituită din declaraţii neoficiale şi din ceea ce a declarat în scris Poliţiei.
"I-am făcut poze la masă şi el m-a înjurat. Mi-a zis să-l las. Apoi i-am zis că e un drogat. Ne-am certat". Mutu şi chelnerul au ajuns în pragul violenţei fizice, dar nu s-au atins.
Dar lucrurile nu s-au oprit aici, susţine chelnerul. Cîţiva tipi au venit la el la restaurant. Arătau a interlopi. I-au spus că Mutu vrea să se împace cu el şi să-i dea un tricou. În declaraţie zice altceva, că s-a dus de bună voie la hotel.
"M-am dus la hotelul în care stăteau să mă împac cu el. Acolo am fost bătut cu o bară de fier de Mutu". Martori? Neoficial, el i-a amintit pe Contra, Marica şi Tamaş.
Chelnerul susţine că Mutu era băut în momentul în care l-a bătut şi că totul s-a petrecut după miezul nopţii
Între timp, Grosu nu mai e de găsit la restaurant. Cîţiva jurnalişti s-au întîlnit cu el, dar n-a vrut să facă declaraţii oficiale. De cîteva zile n-a fost prins decît pe telefonul mobil. Unele surse susţin că şi-a schimbat locul de muncă şi că a dat de înţeles, inclusiv poliţiştilor, că s-a împăcat cu Mutu. Nu a făcut plîngere penală.
Mutu nu a putut fi contactat ieri pentru a comenta acuzaţiile
(Brexians lair)
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου